Pungile și legea pe mânere
Până în 2009 am fost directorul unei fabrici de pungi, fabrică care acum nu mai există. Într-un articol viitor am să descriu ce s-a întâmplat cu fabrica, acum însă vreau să mă rezum la problema pungilor din plastic şi pretextul reprezentat de acestea pentru ca unii să mai facă nişte bani.
De la bun început aş vrea să nu mă înţelegeţi greşit, în acest articol nu vreau să apăr pungile din plastic, sunt de acord că pungile din plastic trebuie să dispară, voi vorbi de soluţii reale de rezolvare a problemei deşeurilor din plastic. Ecotaxa introdusă de guvern nu are nici o legătură cu ecologia şi am să va explic pe larg de ce.
Acest articol este mai degrabă legat de cum merg lucurile în România, de legi date preferenţial, de manipulare, superficialitate şi incompetenţă.
Urmăriţi ce am scris aici şi veţi trage concluzia singuri. Mai întâi trebuie să lămurim care este problema cu pungile din plastic, ce anume ne deranjează la ele.
Mânerele sunt problema?
Ştiaţi că dacă sunteţi dispuşi să vă duceţi cumpărăturile într-o sacoşă fără mânere nu trebuie să plătiţi ecotaxa? Indiferent de dimensiunea sau materialul sacoşei!
Extras din OG nr. 25/2008: "o taxă, denumită în continuare ecotaxă, în valoare de 0,2 lei/bucată pentru pungile de tip sacoşă – banană, cu mâner aplicat, sau maieu -, din materiale care nu sunt biodegradabile".
Câţi dintre voi au înţeles că ecotaxa se plăteşte doar pentru pungile cu mânere? Probabil puţini, dar bănuiesc că oricine îşi dă seama că pungile cu mânere reprezintă doar o parte din totalul tipurilor de pungi şi o mică parte din totalul ambalajelor din plastic. Problema nostră sunt doar pungile cu mânere? Sau plasticul în general? Ce să înţeleg din decizia guvernului de a taxa pungile cu mânere, că pe noi ne deranjează de fapt mânerele în natură şi nu restul tipurilor de pungi, saci, folii, ambalaje din plastic etc.? Dar de PET-uri (bidoanele din plastic pentru băuturi), de ce nu spune nimeni nimic? Malurile râurilor sunt pline de bidoane din plastic dar probabil nu ne deranjează pentru că acestea nu au mânere…
De ce au numit-o "Ecotaxa" şi nu au numit-o "Taxă pe mâner"? Sau puteau să o numească "O altă taxă pentru fraieri" pentru că această "Ecotaxă" nu are prea mare legătură cu ecologia ci este mai degrabă un alt pretext de a mai scoate bani din buzunarele oamenilor.
Într-o bună zi, ministrul mediului a început să arate cu degetul către pungile din plastic, acest lucu se întâmpla în 2008. A început o întreagă isterie, reportaje TV, organizaţii neguvernamentale toată lumea striga "jos pungile". Nu înţeleg cum de toate aceste guri înflăcărate au fost închise cu o lege pe mânere! Cât de superficiali sunteţi oameni buni?
Pungile sunt o problemă pentru că se degradează foarte greu în timp
Aproape toate alimentele, sunt ambalate în plastic. Este un material acceptat ca fiind netoxic. Bineînţeles, nu este vorba de toate tipurile de plastic, aici discutăm de polietilenă, acelaşi material din care sunt făcute şi pungile şi sacoşele. Dacă acest material este folosit tocmai pentru proprietăţile sale netoxice, ce se întâmplă cu el când devine deşeu? Credeţi ca acea pungă în care a fost ambalată mâncarea, devine brusc toxică când o aruncaţi la gunoi? Evident că nu.
Singură problema a pungilor, ceea ce ne deranjează foarte tare, este că odată ajunse în gunoi sau în natură, nu se distrug ci rămân acolo că un reziduu nedorit zeci de ani. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru că materialul respectiv este inert, nu este o substanţă chimică activă. Pungile aruncate nu contaminează apele şi solul (acest lucru o poate face, eventual, ce a fost aruncat în pungi) rămân în mediu fără a interacţiona cu acesta.
Am făcut eforturi pentru ca firma noastră să înceapă să producă pungi biodegradabile înainte ca legea să fie votată şi aplicată în România, am fost printre primii. Am optat pentru soluţia aditivarii plasticului pentru pungile produse de noi. Am trimis mostre în Anglia pentru analize de laborator şi am obţinut certificarea firmei de la Symphony Environmental LTD din Anglia pentru folosirea tehnologiei oxo-biodegradabile.
Încă mai am pungi produse în urmă cu peste un an care acum nu mai pot fi folosite pentru că se rup ca şi hârtia, procesul de degradare deja a inceput. Aditivii oxo-bidegradabili pentru plastic chiar funcţionează şi totuşi legea românească nu îi promovează.
La scurt timp după aplicarea legii toţi producătorii de pungi au adoptat această tehnologie, ceea ce după părerea mea era minunat, în România se găsise o soluţie, pungile oxo-bidegradabile se descompun în câţiva ani în gunoi şi dispar. Introducerea ecotaxei îşi atinsese scopul, obligase producătorii să găsească soluţii privind biodegradabilitatea pungilor. Însă acest lucru a fost prezentat în presă că un mod mişelesc al producătorilor de pungi, de a se sustrage de la plata ecotaxei. Scopul real al acestei legi era de a încasa ecotaxa nu de a rezolva problema biodegradabilitatii. În noiembrie 2009 s-a moficat legea, precizând că şi pungile oxo-biodegradabile trebuie să plătească ecotaxa. Ce s-a întâmplat atunci? Pentru că aditivarea plasticului presupune totuşi costuri suplimentare, toţi producătorii au renunţat la aditivii oxo-biodegradabili şi au revenit la varinta iniţială de producere a pungilor nedegradabile.
Dacă este ceva în neregulă cu acești aditivi, de ce nu au fost interzişi? De fapt guvernul vroia banii pe ecotaxa, contează mai putin ce e cu acești aditivi, dacă rezolvă sau nu problema biodegradabilității.
Cum se poate rezolva problema deșeurilor din plastic (în mod real)?
1. Prima măsură luată ar trebui să fie colectarea selectivă a deşeurilor, dar aplicată serios, până în fiecare casă din România nu doar în trei locuri de ochii UE. Plasticul este un material 100% reciclabil, dacă este recuperat, se poate reintroduce în procesul de producţie.
Prin colectare selectivă se pot recupera materiale valoroase (plastic, sticlă, metale, hârtie). Firmele de salubrizare nici nu ar mai trebui să perceapă taxe dacă valorifică eficient aceste materiale.
2. Aditivarea plasticului pentru a accelera procesul de descompunere în timp odată ajuns în natură (dacă a scăpat totuşi colectării selective). Descompunerea se face cu ajutorul oxigenului, fără a lăsa în urmă reziduri toxice. Avantajul acestui procedeu este că se poate aplica tuturor produselor din plastic: folii, saci, sacoşe, pungi, bidoane din plastic etc.
Deşi materialul astfel obţinut este în deplină conformitate cu normele europene, conform testelor de laborator efectuate în alte ţări din Europa, a fost denigrat sistematic în presa românească, prezentând aceast material că extrem de toxic. Cunoscând adevărul din interior, mie mi se pare evident că cineva nu vrea acest produs pe piaţă. Legea românească obligă la plată ecotaxei şi sacoşele astfel aditivate, la fel ca pentru cele care se degradează în zeci de ani.
Rezolvă ceva actuala lege românească?
Pentru a evalua corect efectele acestei legi, depinde foarte tare la ce ne raportăm. Dacă ne raportăm la mânere, probabil că s-a redus consumul de pungi cu mânere cu 30%, dar dacă e să ne raportăm la deşeurile din plastic rezultate din ambalaje în general nu ştiu dacă vom găsi un procent semnificativ.
Deşeuri din plastic nu înseamnă doar pungi cu mânere şi nici pe departe nu înseamnă doar pungi. Sticlele PET (bidoanele din plastic pentru băuturi), ambalajele cosmetice, diverse alte ambalaje din plastic sunt uitate? Legea nu pomeneşte nimic de ele ba mai mult, nici sacii menajeri sau de alte tipuri, foliile, pungile şi pugutele de ambalaj nu intră sub incidenţa legii. De ce? Legea a fost făcută să se aplice doar sacoşelor cu mânere (tip banană sau tip maieu).
Din acest motiv consider că legea nu a fost dată pentru a rezolva problema deşeurilor de plastic ci mai degrabă pentru a mai incasa niste bani si în același timp pentru a favoriza pe cineva…
Un nou material având la bază amidon de porumb dar cu proprietăţi asemănătoare plasticului, a făcut vâlvă în această perioadă. Este un material opac alb-bej care are aplicaţii mai restrânse ca plasticul şi în special poate fi folosit pentru producerea pungilor de cumpărături cu mânere (banană sau maieu). Dubios faptul că legea omite atâtea produse din plastic dar le include exact pe cele care pot fi produse cu acest material.
Materialul din amidon de porumb este promovat pe piaţa românească de o firmă obscură, în schimb reprezentanţii acestei firme au apărut de multe ori în presa, cu campanii susţinute de Ministerul Mediului. Câte firme au ocazia de a fi susţinute de un minister în a-şi promova produsele? Totodată au făcut declaraţii tendenţioase şi neadevărate contra produsului concurent, plasticul aditivat, prezentând în numerase articole în presă acesta variantă ca toxică şi periculioasa.
Încă o dată mă întreb cum de leagea e dată doar pentru produsele obţinute cu materialul comercializat de această firmă? Diverse surse spun că s-au plătit bani grei pentru ca acest material să fie promovat pe piaţa românească.
Cine spune că sunt sau nu ecologice?
Nu există nici o entitate abilitată în România să testeze şi să certifice acest lucru iar decizile cu privire la biodegradabilitatea diverselor materiale, de fapt toată lumea îşi dă cu părerea. Aş vrea şi eu să văd studii concrete atât pentru aditivi oxo-biodegradabili pentru plastic cât şi pentru materialul obţinut din amidon porumb. Acest material are proprietăţi foarte asemănătoare cu plasticul. Se prelucrează exact în aceleaşi condiţii ca şi plasticul. Ce procese implică această transformare şi ce aditivi chimici sunt adăugaţi?
Concluzia o trageti voi, eu am scris acest articol pentru ca am considerat că trebuie sa spun lucrurile pe care le știu dincolo de ce ne-a fost servit in presa.