Poate aţi mai auzit de „ciudăţenia” conţinută în literele cuvântului „apă”. O să descriu pe scurt: litera „A” este prima literă din alfabet, litera numărul 1; „P” este a 16-a literă din alfabet. Bun, şi ce dacă? Aici apre o interesantă legătură cu formula chimică a apei: H2O. Molecula de apă este formată din 2 atomi de hidrogen şi un atom de oxigen, mai poate fi notată şi HOH. Nucleul atomului de hidrogen conţine o singură particulă, un proton iar nucleul atomului de oxigen conţine 16 particule, 8 protoni şi 8 neutroni. Iată o similitudine între primul element al sistemului periodic, hidrogenul (H) cu prima literă din alfabet „A” şi între elementul cu număr atomic de masă 16, oxigenul (O) şi a 16-a literă din alfabet, litera „P”. Pe lângă similituinea numerelor, este foarte interesantă poziţionarea literelor conform formulei chimice.

APA -> HOH -> H2O

Unii vor spune: "O coincidenţă interesantă…". Pe aceştia ştiu că i-am pierdut dar pentru cei cărora am reuşit să le stârnesc curiozitatea, o să continui cu câteva idei vizavi de originea cuvântului românesc „apă”.

Se ştie că oficial originea cuvântului „apă” este atribuită cuvântului latin „aqua”, se presupune că în evoluţia limbii române, grupul „qu” s-a transformat în „p”. E atât de bine când ai o explicaţie clară şi poţi trage o concluzie, dar ce ne facem când elementul neaşteptat apare? În India, am avut surpriza să aud într-o mantră străveche, în sanscrită, cuvântul „apo”, mai tarziu am aflat ca aceasta este forma de plural, la singular fiind "apa"! Latina şi sanscrita au avut o evoluţie separată, paralelă, din ceea ce se presupune a fi o limbă originară unică, latina s-a dezvoltat în vest, sanscrita în est, ambele având un punct de plecare presupus undeva în zona Mării Negre. Deci de unde până unde „apa” în sanscrită?

În concluzie îndrăznesc să întreb care cuvânt a evoluat din care de fapt? Dar mai ales îndrăznesc să pun câteva întrebări care clatină puţin ceea ce am fost învăţaţi până acum:

Prima întrebare este legată de acea civilizaţie originară: Era o civilizaţie foarte avansată care avea cunoştinţe temeinice de chimie? Putem să facem oare o legătură cu miturile civilizaţiilor dispărute?

A doua este legată de misterioasa dispariţie a limbii dace. Cum poate fi ştearsă o limbă de pe faţa pământului în 100 de ani? Dar dacă limba dacilor era de fapt tot o limbă aparţinând familiei limbilor indo-europene, apropiată latinei cu care a fuzionat extrem de uşor? Este posibil să se fi păstrat în română forma originară a cuvântului „apă”?

Iar a treia este legată de modelul atomic actual. Cu ceva timp în urmă, un prieten, Ade Zephyr, menţiona că este posibil ca modelul atomic actual şi sistemul periodic al elementelor să fie puţin eronate, işi bazează afirmaţiile pe un studiu susţinut. Există ipoteza conform căreia atomul ar trebui interpretat conform numarului total de particule neutre, considerând că un electron şi un proton formeză de fapt un neutron. În sistemul actual, accentul se pune pe numărul de elecroni. În ceea ce priveşte oxigenul nu am pomenit de 8 electroni ci de 16 particule. Cele două sisteme nu se contrazic neapărat, este doar o diferenţă de abordare. De aici se naşte şi întrebarea: Avem de a face cu o formulă chimică a apei scrisă conform acestui model alternativ?

Pentru cei care au tras deja concluzia că bat câmpii mai precizez că aceste ipoteze nu sunt deloc originale, nu imi aparţin. Sunt ipoteze consacrate, însoţite de studii şi argumente. Nu am emis aceste teorii în baza exemplului cu „apa” ci mai degrabă acest exemplu reprezintă un argument în plus în susţinerea acestora. Aici regăsim doar câteva elemente pe care le-am pus în comun şi sunt tare curios să aflu ce credeţi voi despre toate astea.